Obiceiuri si traditii de Florii

Posted by pisicoasa on Sunday Apr 13, 2014 Under Diverse

Duminica Floriilor simbolizeaza Intrarea in cetatea Ierusalimului a Mantuitorului, pe un asin. Este intampinat cu mare bucurie de oameni, cu ramuri de finic ( in tara noastra, finicul este inlocuit cu ramuri de salcie). Mantuitorului insa nu se bucura, se gandea la ce avea sa se intample de a doua zi, cand urma sa fie luat de catre soldatii, scuipat, batjocorit si rastignit pentru iertarea pacatelor noastre.

Inainte de a intra in Ierusalim, Hristos l-a inviat pe Lazar. Invierea lui Lazar este simbolul invierii viitoare a neamului omenesc si este dezlegare la peste, tocmai pentru a mai imblanzi putin si a intari trupul celor care au tinut post timp de 40 de zile.
In popor se crede ca Lazar era un fecior tanar, fratele fetei care s-a casatorit cu Dragobete, Cap de Primavara. Potrivit traditiei, intr-o zi sambata, Lazar a plecat cu oile la pascut, lasand-o pe mama-sa sa faca placinte. Urcand intr-un copac sa ia muguri pentru animale, isi aduce aminte de placinte. Se grabeste sa coboare, cade si moare.
Potrivit legendei ca Lazar ar fi murit de dorul placintelor, exista obiceiul ca in aceasta sambata, femeile de la tara sa faca ofranda de pomenire a mortilor impartind placinte de post.

In ziua Floriilor, oamenii merg cu ramuri de salcie la biserica, pentru a-L intampina pe Hristos, asemeni locuitorilor cetatii Ierusalimului de acum 2 milenii. Ele sunt sfintite si puse la icoane. Se credea ca nu e bine sa renunti la aceste ramuri daca nu au venit celelalte Florii. Oamenii le puneau si pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta sa rodeasca. Exista credinta ca abia acum pomii prind putere sa rodeasca. De aceea, nu se plantau pomi inainte de Florii, de teama ca acestia sa nu ramana fara rod.

Tot in ziua de Florii, stupii erau impodobiti cu ramurile de salcie sfintite, ca albinele sa se bucure de binecuvantarea divina.

In unele sate, matisorii erau aruncati in curte cand incepea sa bata grindina. Insa, ramurile de salcie aveau in principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate.

Ramura de salcie sfintita era utilizata si in scopuri terapeutice. Oamenii inghiteau matisori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriti de diferite boli.
Batranele dar si cei cu dureri de spate, se incingeau cu ramuri de salcie ca sa nu ii mai doara spatele.
Exista si obiceiul ca parintii sa-si loveasca copiii cu nuielusa de salcie, cand veneau de la biserica. Credeau ca asa vor creste sanatosi si intelepti.

O alta credinta specifica Duminicii Floriilor, spune ca asa cum este vremea in ziua de Florii, asa va fi si in ziua de Paste.

Hotswingers.org ureaza un calduros si sincer “La multi ani” celor care poarta nume de flori, le dorim sa fie sanatosi si verzi tot timpul anului asemeni ramurilor de salcie, bucurosi si fericiti asemeni numelui florii pe care-l poarta!
Pisicoasa

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.